UPCYCLING Pack05 lemn vechi pentru piese unice de mobilier și decorațiuni

360,00 lei

1 în stoc

Descriere

Pachetul UPCYCLING este destinat celor care vor să lucreze la diverse piese de mobilier sau elemente de decor folosind lemn vechi. Lemnul vechi se deosebește de lemnul nou din magazinele de bricolaj, prin textură, structură, rezistență, și, dat fiind că a mai fost folosit la diverse piese de tâmplărie/mobilier, prin aspect. Cele mai sofisticate tratamente mecanice și cele mai bune vopsele de antichizat lemnul nu pot imita aspectul unui lemn vechi de 30-100 de ani sau mai mult. În plus, o bucată de lemn nou antichizat nu va fi niciodată o piesă de conversație, pe când o bucată de lemn vechi de 50-100 de ani, cu urme vizibile de utilizare îndelungată, poate chiar monopoliza discuția.

Pachetul include:

  • 1 lot de material lemnos debitat la 30cm lungime
  • 1 lot de material lemnos debitat la 40cm lungime
  • 1 lot de material lemnos debitat la 50cm lungime
  • 1 lot de material lemnos debitat la 60cm lungime

Piesele din fiecare lot, înșirate lateral, au împreună o lungime de 90cm. Precum se vede în poze, cu lemnele din acest lot se pot forma două pătrate cu latura de 90cm (piesele 30-60 și piesele 40-50). Suprafața totală de acoperire a pachetului este de 1,8mp. Grosimile pieselor din lemn sunt diferite, în funcție de utilizarea anterioară. La fel și tipurile de lemn din pachet: brad, fag, stejar, tei, paltin, molid, salcâm, etc.

Precizări importante: obiectele prezentate au fost curățate doar pentru a elimina mirosurile neplăcute și sunt nefinisate tocmai pentru ca patina autentică de lemn vechi să nu se piardă. Se recomandă cumpărătorului, în funcție de viitorul rol al obiectelor cumpărate pentru construcția de obiecte de mobilier sau de decor, tratamente antifungice, de întreținere și de finisare. Dacă nu te simți confortabil să lucrezi cu lemn vechi, îți recomand călduros magazinele de bricolaj, unde o cantitate similară de lemn nou (doar brad si molid) costă între 180 și 250 lei.

Prețul pachetului reflectă și faptul că tarifele de curierat țin cont nu doar de greutatea coletului, ci și de componenta volumetrică, iar Upcycling Pack vine într-un colet cu dimensiunile aproximative de 100x30x30cm, greu de 10-20 de kilograme, în funcție de grosimea și de esența lemnului conținut. Dacă prețul de mai jos ți se pare mare, îți recomand încă o dată lemnul nou, din magazinele de bricolaj. Calculează înainte, totuși, cât te costă 1,8mp de lemn nou plus toate lacurile, vopselurile și soluțiile ce-ți vor fi necesare pentru aspectul de lemn învechit.

În perioada 1 iunie 2022 – 1 septembrie 2022, la orice comandă care depășește 3.000 de lei primești un discount de 1.000 de lei.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „UPCYCLING Pack05 lemn vechi pentru piese unice de mobilier și decorațiuni”

Adresa ta de email nu va fi publicată.